Pierre Vanstoflegatte a fost numit Chief Executive Officer al diviziei Energies & Services, de care aparțin, pe lângă Bouygues Energies & Services, și Grupul Kraftanlagen, Bouygues Energies & Services și toate filialele acestora.
Angajamentul său poate fi rezumat în trei cuvinte: pasiune, viziune, acțiune.
Philippe Bonnave, președinte și Chief Executive Officer al Bouygues Construction, l-a numit pe Pierre Vanstoflegatte în funcția de Chief Executive al diviziei Energies & Service, începând cu data de 01 iulie 2020. Divizia este alcătuită din Bouygues Energies & Services, Grupul Kraftanlagen, Bouygues Energies & Services InTec și toate filialele acestora. El vine în locul lui Olivier-Marie Racine, care părăsește grupul.
În calitate de CEO al Bouygues Energies & Services, Pierre Vanstoflegatte devine și CEO al Axione(1) și reprezintă Bouygues Construction în structurile de conducere ale Kraftanlagen și Bouygues Energies & Services InTec, precum și Construction Venture, platforma start-up a grupului.
El va fi și membru în Comitetul Executiv al Bouygues Construction.
Divizia Energies & Services se află în centrul provocărilor globale de astăzi și reprezintă un foarte important vector de creștere pentru Bouygues Construction. Având 21.263 angajați în peste 25 de țări, divizia Energies & Services oferă soluții și servicii pentru infrastructura publică, clădiri și sectorul industrial.
Gama de servicii oferite se întinde de la proiectare până la instalare și operare în domenii precum infrastructuri de rețele energetice, iluminat stradal, rețele digitale, electrotehnică, construcții de mașini și tehnologie pentru încălzire, precum și facility management.
În anul 2019, divizia Energies & Services a atins cifra de afaceri de 3,8 miliarde euro (28% din cifra de afaceri a grupului) și i-au fost atribuite contracte în valoare de 4 miliarde euro (33% din volumul contractelor grupului).
Pierre Vanstoflegatte este absolvent al Ecole Polytechnique și al Ecole des Mines de Paris. EL și-a început cariera profesională în anul 1995 la Eiffage, iar doi ani mai târziu a ajuns la Spie Batignolles. În anul 2012 a fost numit CEO al Roux Combaluzier, societatea franceză care deține participații în cadrul Grupului Schindler. Ulterior a ajuns CEO pentru Franța la Grupul IPH. Pierre Vanstoflegatte a devenit începând cu ianuarie 2019 Chief Executive al Bouygues Energies & Services, iar în ianuarie 2020 a fost numit președinte.
Axione, deținută de Bouygues Energies & Services și Vauban Infrastructure Partners, este un jucător de top în dezvoltarea digitală a zonelor rurale și urbane.